Despre tehnici de vânzare si cum poți sa le îmbunătățești

Posted By on Sep 6, 2016 | 0 comments


Nu înceta niciodată să-ţi dezvolţi şi să-ţi îmbunătăţeşti tehnicile de a-ţi prezenta produsele/serviciile, subliniindu- i clientului beneficiile acestora. Relatează aceste lucruri cu căldură . Aminteşte-ţi că oamenilor nu le pasă din ce este alcătuit produsul, ci ce vor obţine ei din cumpărarea lui – beneficii.

Foloseşte-ţi personalitatea, îndemânarea şi cunoştinţele pentru a depăşi rezistenţa opusă de client. Nu considera vânzarea o confruntare verbală.

Care sunt principalele motivaţii de cumpărare?
Care dintre ele se potrivesc cu produsul sau serviciul oferit de tine?

1. Câştigul bănesc

2. Satisfacerea nevoilor

3. Beneficiu pentru sănătate

4. Sentimente

5. Satisfacerea mândriei

6. Valoarea utilă

7. Precauţie / siguranţă

8. Plăcere

Cum creăm “ Dorinţa” de cumpărare? De ce clientul va trata cu noi sau va cumpăra produsul nostru şi nu pe cel al concurenţei? Aici veţi găsi câteva lucruri demne de reţinut:

1. Stabileşte o comunicare în ambele sensuri. Ascultă atent.

2. Foloseşte un limbaj simplu, direct, evită detaliile tehnice care nu sunt strict necesare.

3. Prezintă-ţi propunerile ferm, sincer şi entuziast.

4. Stabileşte nevoile sale reale. Tratează-le folosind beneficiile oferite de tine.

5. Evidenţiază beneficiile şi arată aplicabilitatea lor în cazul clientului. Aminteşte-ţi că oamenii cumpără ceea ce produsul poate face pentru ei şi nu produsul în sine.

6. Prezintă dovezi pentru argumentele tale -demonstrează şi foloseşte toate accesoriile de vânzare pe care le ai la
dispoziţie. Nu te rezuma numai la relatări verbale.

7. Cunoaşte bine produsele pe care i le prezinţi.

8. Atrage-i interesul încă de la început şi menţine-l până la sfârşitul discuţiei sau al vânzării.

9. Urmăreşte semnalele de îndoială şi tratează obiecţiile cu încredere şi îndemânare.

10. Organizează-ţi expunerea într-o manieră metodică, foloseşte un limbaj pozitiv, vorbeşte clar şi fără grabă.

11. Construieşte o relaţie solidă cu clientul – nu pierde vremea.